POKEs

eu poke-nesk
tu poke-nesti
el, ea poke-neste

poke! poke!
poke-neau samintzele in luleaua lui bunel-mio
bunelul poke-nea virtos din bici
caii inaintau spre departari cu o viteza de la care tukma itzi poke-neau timpanile din urechi

noi poke-nim
voi poke-nitzi
ei, ele poke-nesk

POKE!

iarba are nevoie de soare
tu ai nevoie de soare

eu am nevoie de poke-uri

sa poke-neaska si sa te poke-nesk

POKE!

 
POC interj. Cuvânt care redă un sunet (înfundat) produs de lovirea cu (sau de) un obiect tare, de o izbitură, de descărcarea unei arme, de ceva care plesnește sau crapă, de bătăile (repetate) în ușă etc. – Onomatopee.  

POC interj. (se folosește pentru a reda zgomotul produs de lovirea a două obiecte tari, de o împușcătură etc.). /Onomat.
 
POC interj. 1. pac! (~! se aude o armă de foc.) 2. boc! (~! se aude în poartă.)


poc¹, poćuri, s.n. (reg.) boală a cailor manifestată prin umflături la picioare.


poc², pócuri, s.n. (reg.) nuia.


poc³, pócuri, s.n. (reg.) favorit (pe obraz).


poc interj. – Imită zgomotul produs de o lovitură sau de un trosnet. Creație expresivă, cf. boc, cioc, toc. – Der. pocni (var. pocăi, pocăni, megl. pucănés), vb. (a plesni, a trosni; a face explozie; a lovi), cu suf. expresiv -ni, ca boc(ă)ni, cioc(ă)ni, tocăni (după Miklosich, Slaw. Elem., 42; Cihac, II, 269; Byhan 327 și Tiktin, din sl. poknati „a se rupe”, cf. slov. pôkniti, sb., rut. puknuti, rus. puknutĭ; dar legătura pare întîmplătoare); pocneală, s. f. (plesnire, trosnet); pocnet, s. n. (explozie, detonare; trosnire); pocnit, s. n. (trosnet, pîrîit); pocnitoare, s. f. (șfichi; petardă); pocănitoare, s. f. (un fel de morișcă); pocănea, s. f. (titirez, hădărău la moară); pocnitură, s. f. (lovitură).


poc interj.


cioc-póc v. cioc-boc