PORCULE! PORCULE! PORCULE!

Într-o zi, am hotărât s-o iau pe Glory cu mine la ţară. Şi ea era de la ţară, dar anii de liceu şi apoi de universitate au făcut-o să se îndepărteze de locurile de baştină ale veşniciei. Satul era prea murdar, sărac şi fara acces la informatie. De aceea, ea se simţea nu în farfuria sa, dar a mers. Locul de destinaţie era un sat din lunca Răutului, la unchiul Grişa.

Am fost primiţi foarte bine şi fără prea multe întrebări. Spre seară, lăsând-o pe Glory să mănânce la căcat cu nenea Grişa, m-am urcat în pod să trag un fum pentru omenie. Din podul casei se deschidea o panoramă futere-n-utere:o luncă, Răutul şi coşurile de fum de la fabrica de zahăr din Biruinţa. M-am pregătit de un vtâc nebun, dar în acelaşi moment, din grajd, s-a auzit un urlet groaznic, de ţi se părea că toate animalele de pe lângă casă au început să zbiere.

• „Cutremur!”, m-am gândit eu şi am dat să sar jos, dar în acelaşi moment, uşile grajdului se deschiseră, şi în lumină apăru Boris Glavan.

Boris Glavan era singurul porc a lui nea Grişa. Era singurul şi se ţinea pentru Crăciun. Dar să ne întoarcem uşa grajdului.

Ieşirea lui Glavan nu avu nici un efect asupra mea, dar ce a urmat...

Deci, spre casă, mergeau într-o coloană animalele casei. Ş nu era o ieşire aşa, de promenadă, dar era un marş foarte agresiv.

În frunte, cum spuneam, mergea Boris Glavan cu un aer de Macedon, sau, în cel mai rău caz, de un Ştefan. Din cauza lui, viteza coloanei era cam redusă, pentru că nu poate fugi un porc de 200 kg.

În spatele porcului se aflau cei doi câini ai unchiului – Fulger şi Scântei. Fulgeri şi scântei săreau din ochii lor, iar dinţii ardeau în lumina becului de la stâlp.

Flangurile colanei erau apărate de cai. În dreapta, se afla calul Motor, iar în stânga, iapa Vaca.

Între cai, se aflau patru vaci, după care se vedea că nu ştiu unde se duc şi ele mergeau aşa, de-a oaia.

Oile, în schimb, erau cele mai active. Şi cele mai multe. 45. Ele mărşăluiau în şase rânduri- trei rânduri câte opt oi, şi trei câte şapte. Ele behăiau o melodie foarte cunoscută şi duceau un transparant „Faceţi dragoste, dar nu război!” .

Coloana era înconjurată de o sumedenie de găini, raţe, gâşte, curcani... De-asupra zburau porumbei. Nu ştiu de unde, apăruse şi vreo douăzeci de guzgani, care, pe semne, se simt animale domestice, dar noi nu ştim despre asta.

Ultimul, încet mergea, ţapul Păgănell, care se oprea la fiecare găinaţ proaspăt, îl mirosea şi dădea din cap, tipa, „cu nimic bun asta nu o să se termine”.

Singura care nu s-a alăturat procesiunii a fost mâţa Ramona, care s-a urcat la mine în pod, s-a culcat şi a început să toarcă, făcându-se că nu o interesează cele ce se întâmplă în jur.

Toată procesiunea s-a oprit în faţa casei lui nea’ Grişa şi au început să zbiere într-un glas:”Libertateeeeee!”

Din casă nu ieşea nimeni şi eu am început să mă gândesc că unchiul o dregea pe Glory şi în cur îi era de revoluţie.

Porcul Glavan s-a urcat pe prispă, a cerut linişte şi a spus:

• Fraţilor!...

În timpul ăsta, brusc, se deschise uşa şi apăru unchiul cu o berdancă în mână şi cu strigătul: „Futuţ utopia mătii az şî mâine!”, îi trage lui Glvan un jigan în frunte, de-i sar creierii pe prispă.

Animalele au muţit şi când au luat-o la fugă, spre coteţuri, grajduri şi budci, unde au intrat singure, singure au tras zăvoarele, s-au legat şi vreo patru zile, necătând la faptul că nu fură hrănite şi adăpate, au stat tiho. Pe câmpul luptei a rămas, cum am mai spus, porcul Glavan, pene, transparantul oilor şi mai zăcea trupul neînsufleţit al ţapului Păgănell, care fu călcat în copite. Uitându-mă la el, mă gândeam la soarta intelectualităţii basarabene.

Când jumerele începu să sfârâie în tigaie, iar pe masă aburea măliga, Glory s-a oprit în faţa plitei, s-a uitat în tigaie şi a spus:

„Porcule!Porcule! Porcule!”

Eu eram în pod, unde trăgeam un fum pentru omenie cu mâţa Ramona. În depărtare se vedeau coşurile de fum ale fabricii de zahăr din Biruinţa.